apocalipse now redux-republik

"Apocalypse Now Redux"-capodopera revizitata de Coppola

         "This is the End"...astfel se deschide "Apocalypse Now". Apocalipsul inseamna sfarsitul absolut, aici e sfarsitul timpului.. "Saigon...la naiba, sunt inca la Saigon"... Si noi-insine parem imobili in timp, o data cu personajul dezabuzat. Zgomotul rotoarelor elicopterelor se transforma prin sunetul ritmic de ciocan in palelele unui vechi ventilator. ..

         "Apocalyspse Now " nu inseamna spectacol violent cu orice pret, ci o profunda meditatie. Pe fundalul razboiului din Vietnam se desfasoara povestea Capitanului Willard (Martin Sheen). Prada cosmarurilor sale dictate nu numai de alcohool dar si de absurdul unui razboi fara scop, zace in cusca sa saigoneza in asteptarea unei misiuni adaptate pacatelor sale...Si aceasta soseste. E o misiune "murdara": trebuie sa il ucida pe colonelul Walter Kurtz (Marlon Brando).  Un om incomod, abrutizat de ororile unui razboi inutil, convins ca a ucide nu e un sport de plaja si ca armata nu e Disneyland, sustinator al machiavellicului scop care intotdeauna scuza mijloacele si luptator agresiv impotriva bigotismului american. Un astfel de om,  il iubesti sau il urasti. Dar in orice caz iti marcheaza sufletul...

         Willard porneste in misiune "escortat" de patru tineri sodati care "aveau deja un picior in groapa": Clean, un adolescent negru din Bronx, Chef, un bucatar pasionat de sosuri, Lance, un faimos surfer, si Philips, capitanul barcii. Lungul drum cu barca in susul raului este in realitate o coborare in cercurile dantesti ale unui infern tipic american.

         Calatoria  incepe, evident, de la gurile raului. E inceputul nebuniei: colonelul Kilgore (Robert Duvall) conduce un escadron de elicoptere in atacul asupra unui sat pasnic. Scena e foarte simptomatica: pe fundalul "Walkirielor" lui Wagner atacul nu isi asuma tonuri dramatice sau violente, ci mai degraba spectaculoase si aproape ludice. Unica preocupare a lui Kilgore, de-altfel, a aceea de a incepe cat mai repede sa surfeze pe o plaja bombardata constant de catre VietKong. Napalmul este expedientul tehnologic pentru a nu face razboiul clasic, pentru a nu te murdari, pentru a nu te traumatiza cu sange si cu carne.

         Dar cu cat se urca mai mult pe rau, cu atat nebunia devine mai evidenta. Si in timp ajunge sa se simta si in barca. Celelalte sentimente, teama, compasiunea, ura sunt puse pe plan secund.        

Ritmul peliculei se dilata progresiv pana la sfarsitul convulsiv . Acesta este momentul in care este introdusa partea cea mai semnificativa din film, aproape abstracta. Personalitatea lui Kurtz o va dobori pe cea a lui Willard, devenind protagonistul. Kurtz nu e nebun, el e unicul care a castigat razboiul din Vietnam, cert prin metode "nesanatoase". Dovada stau corpurile imprastiate printre ruinele junglei, cadavrele dezgolite atarnate in copaci, capetele taiate care orneaza intrarea in lacasul sau de sacerdot...

         Reusita cea mai importanta a lui "Apocalypse Now" a fost sa invinga timpul. O mica victorie in fata eternitatii, e adevarat, dar acel "now" este un moment iremediabil scizat intre trecut si viitor. A revedea este la Coppola a vedea, intotdeauna "acum". Fiecare viziune este o apocalipsa la timpul prezent: divagatii, paranteze, detalii, care aduc mai mult sau mai putin  parcursului in inima intunericului conradian care este acest film. Restaurarea a dat filmului o vivacitate cromatica care intareste actualitatea peliculei.

         Tema filmului e cea a conflictului si a libertatii culturilor diferite, a dualitatii umane care exista in toate acestea.  Calatoria "psihedelica" interioara este un abandon al simturilor in favoarea ipotezei "non-civilizatiei", ipoteza care rezulta ca revelatoare. Luciditatea ororii, nebunia penetranta. Nebunia omnivora a ordinii constituite trebuie aneantizata, eliminata, prin vana tentativa de a gasi un oarecare echilibru, o falsa stabilitate a aparentei care devine masina din ce in ce mai eficienta a spectacolului razboiului...

         Magia filmului vine si din imaginea artistului Vittorio Storaro (a castigat Oscarul pentru modul sau de a fi incercat sa exprime raportul cu subcontientul). Maestrul urmareste umbra, lumina naturala sau penumbra, si ne demonstreaza ca exista cate o culoare pentru a reprezenta fiecare emotie, fiecare poveste. Imaginea si lumina incearca aici sa reveleze conflictul intre anumite culturi. De exemplu luminile care se reflecta in aparatul de filmat in timpul spectacolului cu playmates servesc la a distruge imaginea figurativa normala. Astfel precum este intru-totul absurda teatralitatea podului luminat de beculete in miezul junglei. Toate astea sunt reprezentarea figurativa a Americii.

         Sonorul restaurat, deja o noutate in epoca- a fost primul film inregistrat pe Dolby 5,1- loveste in plin si pare ca e constant lipit de pulpa capitanului Willard.

         Dintre numeroasele scene inedite adaugate acestui "Redux", este si o lunga secventa ambientata intr-o colonie franceza care insereaza teme cu totul noi: perenitatea istoriei, superficialitatea strategilor americani, si mai cu seama iubirea. Vaduva frantuzoaica are un monolog intim cu Willard in care ii apara pozitia asasina spunand ca :" in fiecare om este unul care iubeste, si altul care uraste"..

         Insa la final, cand iesim din sala, o singura tema ne ramane obsesiv: "the horror...the horror"...

                                  Giulia Ghica Dobre