CAND MAMA E UN TATA



PROMETHEUS

 Regia: RIDLEY SCOTT
c. 2012

Terra, anul 2089. Doi oameni de stiinta, frumosi precum Barbie si Ken, descopera picturi murale primitive care confirma legaturile cu civilizatii de departe. Pornesc pe noua « harta » a cosmosului ca sa afle cine sunt acei « ingineri » primordiali.  Prometheus, gigantica lor nava spatiala finantata de un miliardar excentric (cum altfel ?),  o are drept capitan pe Charlize Theron, un echipaj colorat si un majordom robot si cinefil ( Michael Fassbender), o incrucisare intre Pinocchio si replicantul din  Blade Runner.

Planeta pe care debarca este minunat desenata de catre Scott, care are un Master in Pictura. Cunoscuta sa obsesie pentru detalii functioneaza aici perfect in a reda un templu urias cu gigantice sculpturi umanoide, in timp ce o substanta neagra pare sa infiltreze totul.  Aici echipajul va descoperi originea civilizatiilor teriene, inspiratia perfectiunii statuilor grecesti, fiinte flasce si malefice, si misterul unui bizar umanoid descoperit in fapt in primul episod ALIEN.  

Mai putin claustrofobic decat orginalul, Prometheus descifreaza cateva mistere, insa si lanseaza multe altele. La 77 de ani sir Scott are ambitia de a se interoga insistent asupra originii omului.

 Filmul este cladit intr-un soi de fascinant dialog intre dogma crestina si divinitati pagane, intre originile omului conform Bibliei si evolutia darwiniana.

 Scott pune in scena aici o planeta neagra si o super rasa tehnologizata.  Rezultatul este macar interesant, daca nu de-a dreptul fascinant, cu cateva scene de horror claustrofobic sau secvente de « posesiune » aliena precum cea in care Shaw,  fabuloasa  Noomi Rapace, isi efectueaza singura si fara anestezic o operatie de cezariana… !

Companion de scena de acelasi inalt nivel ii este Fassbender si androidul pe care il interpreteaza. David este servil, amoral si infantil, si manipuleaza tastele holografice precum un personaj spielbergian intr-un roman de Isaac Asimov. Precum Rutger Hauer in Blade Runner, el isi cauta creatorul care, de aceasta data, este acelasi care a creat Omul.

"De ce Omul a creat Robotul?", intreaba David pe unul dintre oamenii de stiinta ai echipajului. Care ii raspunde: "pentru ca  putea s-o faca"; iar robotul ii raspunde: "nu te-ai simti frustrat daca si creatorii tai ti-ar raspunde la fel ?".

 Scenaristul Damon Lindelof (din echipa scenaristilor lui « LOST ») il ia pe ALIEN drept pretext pentru a povesti o drama SF, adesea simplista.
Problema scenariului este ca a evitat adesea, ba chiar a ocultat principalul atu al povestirii,  si-anume FRICA.

 Intr-o situtuatie unde viata si moartea sunt constant legate, creatia si distrugerea sunt cele doua fete ale aceleiasi intrebari.

 Intrebare care gaseste in film mai multe raspunsuri logice, incepand cu secventa sa de pre-generic, de un vizual halucinant.

Nu suntem noi oare, in definitiv, unicii martori, la inceputul si la sfarsitul filmului, la doua momente cheie, majore in functionarea acestei saga ?

Ultima secventa este adevaratul climax. O juisiva scena finala care este in acelasi timp fondatoare. Imaginile de o claritate Nordica, pe malul unei cascade uriase, ne arata caderea, in ambele sensuri, a celui care devine Tatal Creator, Alfa si Omega, simultan. ….Sau cum, dupa distrugere, se naste emanciparea….

 Giulia Dobre