faust de alexander sokurov@Thessaloniki INternational Film Festival 2011

    In notele sale de regie la acest film, Sokurov a notat ca nu intentioneaza o transcriere cinematografica a Faust –ului  lui Goethe, ci doar o lectura a ceea ce exista printre randuri : «ce culoare are vindecarea ? Ce miros are ? »…

Sokurov intra deci in viscerele mitului literar (cu atat mai mult cu cat  una dintre primele scene este o vivisectie de corp uman) asa cum doctor Faust isi afunda mainile pana la cot in interiorul uman pentru a gasi un raspuns la foamea sa de a cunoaste !

Sokurov  ilustreaza, in maniera sa trans-poetica, mitul civilizatiei occidentale, mitul liberului-cugetator, conspirator, visator, pus in miscare de o infinita sete de cunoastere, si calauzit de instincte simple precum foamea, dorinta de bani, poftele trupesti…Un om, insa, care este constant in cautarea secundei absolute si infinite in care va putea trai frumusetea absoluta !!!!

Practic, pana la a ajunge la esenta filmului, spectatorul trebuie sa subscrie unui pact cu Diavolul, trebuie sa-si piarda ochii si simturile, trebuie sa ramana complet dezorientat. Pentru a putea apoi accepta armamentul mefistofelic de care se serveste Sokurov, si anume lentile deformante, unghiulatie extrema, planuri oblice, imagini virate in diverse tonuri…

Si senzatia este ca si cum am fi intrat intr-un tablou de Brueghel, alunecand pe porii panzei pana la a ne sufoca in proximitatea corpurilor, in cavalcada vocilor si a sunetelor unei orgii flamande dintr-un film nemtesc.

Ultim capitol in trilogia lui Sokurov despre Putere si Nefericire, « Faust »  gloseaza pe fraza din carte care spune ca «Adoratia cuvintelor in care oamenii cred cu atata usurinta este o patologica nefericire a existentei cotidiene».

Dar nu numai despre asta e vorba, intrucat in joc este sufletul facut bucati, vandut de catre acest nou Ulisse al constiintei. Intr-un final epic, dupa ce il lapideaza pe demon si rupe contractul, Faust se va simti atat de liber incat sa-si poata continua cautarea mai departe, si mai departe…

 Dar ce suflet anume si-a vandut ? Ce diavol s-ar mai bucura astazi de sufletul unui om ? Mai exista suflet, de-altfel ?

Acestea sunt intrebarile pe care si le pune SOKUROV in aceasta dificila capodopera, infricosatoare si magica, care se termina printre geyserele islandeze…sfarsitul lumii…. Si care nu din intamplare incepe cu o imagine aeriana a orasului german din filmul echivalent al lui Murnau.  Dupa ce din cer cade un soi de ochi dumnezeiesc care scruteaza lumea intr-o oglinda…

In filmul rusului Margherita este plasata in plan secund, si devine doar o fugara, ultra-intensa, extraordinara imagine (in ralenti)…   Obiectul unei viziuni subiective si onirice, de-altfel unicele momente in care filmul ia o pauza de la ritmul sau diabolic..

Secventele sunt astfel montate incat spectatorul sa nu aiba o secunda de relaxare, sa calatoreasca continuu dintr-un loc intr-altul, dintr-o situatie intr-alta, uneori atat de rapid incat e chiar dezorientat, totul accentuat de incadraturi adesea suprasaturate, de un pitoresc « murdar »…O realitate pre-moderna, cu miros medieval, aceea din care Faust simte ca este dator sa fuga, sa gaseasca raspunsuri in alt timp si in alt spatiu.

Prezentul nu exista aici, astfel cum nu exista salvare, intrucat intreaga umanitate este murdara, avida, vulgara.  Faust reprezinta constiinta auto-destructiva a omului modern, fata de care nici macar cinematograful nu are forta de a-l reprezenta exact in acest uragan intern.

La Sokurov Diavolul este extrem de tentant, dar si Faust este mai mult decat oricand deschis tentatiei; nu fuge de ea, ba chiar ii este necesara pentru a respira si pentru a pune in actiune acel Streben, acel impuls dat vietii si constiintei, care altfel nu i-ar fi fost acordat.  Impreuna cei doi vor divaga prin oras cautand expediente pentru supravietuire, cu un Faust doritor de bani si un diavol nedeclarat, care se preface ca nu-l aude, doar pentru a-l impregna si mai mult de incertitudine si asteptare.

Sokurov povesteste toate acestea in stilul sau magistral, in ciuda bugetului redus, cu actori semiprofesionisti si filmari restranse. Abea dupa o ora si trei sferturi de discutii si de tentatii Sokurov ne plaseaza vestita scena a vanzarii sufelui: un mare curaj artistic! Faust isi vinde sufletul camatarului in schimbul unei nopti de dragste cu Margarethe. Pura si angelica fecioara ar putea sa-l salveze, poate...Sa-l extraga din tornada al carei sclav este...  

In unica scena de nesperata liniste, Faust contempla frumusetea Margarethei (dupa una dintre cele mai voluptoase scene de dragoste vazute vreodata pe ecrane!).

 Insa intr-o fractiune de minut intelege ca nu se poate opri aici, ca nu s-ar putea multumi, pe termen lung, cu doar atat, ca destinul lui este sa mearga mai departe...

  Personajele nu se opresc nici-o secunda din miscarea lor, traiesc intr-un ambient marsav si sufocant, intre murdarie si dezordine prafuita, incercand constant sa se pozitioneze unii desaupra celorlalti, si asta in primul rand in contactele lor fizice, fara odihna. Si aparatul de filmat danseaza dement pe urmele acestei miscari neancetate a protagonistilor. Culorile dominante sunt tonuri de gri, de verde, de maro, in incadraturi distorsionate si pe un montaj rapid, cu jocuri de sharf si de unsharf, cu dialoguri extrem de stranse. Scenariul original a fost scris la trei mani de Sokurov, de Marina Koreneva si de Yuri Arabov, si nu ezita sa citeze unele maxime ale marilor scriitori (“persoanele nefericite sunt periculoase").

O data cu genericul de final ne simtim storsi, epuizati dar febrili, aproape transpirati de oboseala.

Ne ramane doar sa speram ca inca multi altii vor veni sa se umple, sa se goleasca de acest Faust zgomotos, infometat, stangace, luxuriant, criminal, negativ si claustrofob, dar in cautarea unei iluminari spirituale si a aerului pur…In cautarea gheturilor necontaminate si a energiilor secrete (poate samanice)…Faustul lui Alexander Sokurov.

Acestea sunt pacatele mortale ale contemporaneitatii, macerate intr-un soi de iluminism post-socialist, intrupate de acest Faust (jucat in transa de Johannes Zieller), viitor tiran, pe care Sokurov l-a conceput si l-a creat, ca un socratic intarziat, l-a de-construit si l-a pedepsit, in 134 de minute…

 giulia dobre

februarie, 19, 2012