Ingerul
negru cu fata curata
TRICKY
TALKS cu Giulia DOBRE
Artist multietnic ca origini si ca stil de viata, Tricky are 40 de ani. Intre trip-hop,
film si televiziune, a lucrat cu mai toate numele experimentale sau nu, de la Bjork
la The Gravediggaz, de la
Jerry Bruckheimer la
seriale lesbiene…. Dupa 5 ani de liniste revine cu
un album nou: Knowle
West Boy. Inca de la primele vorbe a fost viu si arzator, contagios…
L-am intrebat cum
de exact in acest moment al vietii s-a gandit la copilarie si la locul in care
a crescut. Mi-a raspuns ca de mult se gandea la acest subiect, dar ca:”… Nu e un album doar despre adolescenta mea. Sunt
si multe alte subiecte. Knowle West e un loc din care nu te-ai astepta sa iasa
nimic bun. Insa eu sunt foarte mandru ca provin de-acolo, dintr-un loc cu oameni
dintr-o bucata!”… Il intreb daca s-a gandit vreodata ca a creat un sound
foarte personal. Daca s-a gandit vreodata la cat de mult a evoluat muzica lui
in ultimii 18 ani…“ Inca incerc
sa-mi gasesc soundul propriu. Imi doresc sa il
schimb mereu, si asta vine oricum natural. Nu aleg schimbarea cu orice pret. Vine
de la sine. Si nu, nu cred ca exista un “sound Tricky”. Chiar daca fiecare
album suna diferit, cred ca se recunoaste stilul meu. Cred ca exista un sentiment Tricky. Un vibe Tricky. “
Dupa ce in adolescenta ameninta sa iasa puternic de pe
sine, talentul lui extrem l-a mentinut pe linia de plutire. La 20 de ani
aparuse spectaculos pe scena, scriind 9 dintre piesele albumului “Blue
Lines” al lui Massive Attack. Foarte multi ani a stat in America,
taram adorat, unde a trait misterios. Il intreb
de ce acest exil autoimpus si neproductiv. Raspunde: “ Poti sa ai un anume tip de succes si sa nu insemne defapt nimic. Apari pe toate copertile
faimoase, dar lumea nu te cunoaste. Si nimanui defapt nu-i prea pasa de tine,
cel real. Am simtit nevoia sa ma caut
prin underground. A supravietui in muzica este la fel de dur precum a
supravietui in Knowle West, uneori e mai bine sa dispari putin, iar alteori
trebuie sa-ti faci simtita prezenta. In
America
am invatat sa pierd timpul cu gratie…Imi vizitam putinii prieteni, stateam pe
terase la o cafea si o tigara ore in sir, adesea singur. Era perfect.
Mancam in cele mai bune restaurante care apartin unor prieteni ai mei, traiam
simplu si bine. Am avut cateva
iubite, mi-am vazut familia. Am trait. Uneori mai fugeam la cate o noapte nebuna in Vegas, cu
gasca…”
L-am intrebat cand, in agenda ultra plina de inregistrari, turnee,
concerte, relatii cu media, mai are timp de el-insusi. Daca face sport, daca
tine diete. Daca il intereseaza. Da, Tricky face foarte mult sport. Sala
zilnica. Si tratamente intense de acupunctura. Trupul e sanctuarul lui. Asta si
pentru ca Tricky are o candida cronica, cu care se lupta de ani de zile. Imi
spune ca antibioticele i-au cauzat o puternica intoleranta la glucide, la
lapte, la o seama de alte alimente de baza. Deja cunoscut pentru starile sale
rapid schimbatoare, mergand pana la paranoia, in mare parte bazate pe consumul
industrial de marijuana, ajunsese intr-o faza in care intreaga cariera i-a fost
pusa in dubiu.
Acum este insa alt om. Cu totul. “Prima
dezintoxicare a durat 3 luni. Eram in turneu, si a trebuit sa iau un bucatar cu
mine. Trebuia sa supravegheze tot ce mancam si sa ma tina departe de zahar si
de cereale. Initial am fost foarte bolnav de la schimbarea dietei. Transpiram
si vomam- era hardcore! Dupa 6 saptamani, am ajuns intr-un magazin si aproape
ca am lesinat cand am simtit mirosul ciocolatii si al dulciurilor”. Acele
zile negre insa au trecut. E mandru de “diferenta” care se simte pe album, in
voce, in soundul epurat si eclectic. Pana si astmul de-o viata i s-a mai
potolit de cand nu mai consuma nici-un produs lactat. S-a mutat pe bune la
Paris pentru bucataria excelenta, pastrand dieta. ”La inceputul dietei nici macar nu stiam ce sunt alimentele integrale, dar acum le descopar cu un soi bizar de
intuitie. In locul lucrurilor care imi placeau, m-am trezit ca poftesc dupa
chestii gen sparanghel, mai ales dupa ce fac sport. Si pentru ca le am acum pe toate bine aranjate,
mai pot trisa din cand in cand, cu o pizza”.
Materie de baza pentru acest ultim album, o relatie furtunoasa tocmai i s-a
destramat. Isi propune sa nu se mai indragosteasca o buna vreme…Insa femeile
sunt pentru el lumea. Misterul prim si ultim. Ii place sa-si plaseze femeile in
pozitii puternice, masculine. A crescut cu ele, prin ele, adesea se imbraca pe
scena in costume femeiesti ca un omagiu adus inefabilului ascuns in spatele
fustelor…Lucreaza cu femeile, le iubeste patimas. Dar nu e
capabil s-o exprime altfel decat prin muzica. Este satul de actrite si de manechine, prea ocupate, prea superficiale. Si-ar
dori, poate, sa intalneasca o fata simpla, cu un umor sanatos, cu care sa vorbeasca
ore in sir la telefon, care sa-l faca sa rada. O fata de cartier…
Ce ii repugna? “Chiar acum, imi
repugna barbatii in toata firea care fac pe lupii sexy. Gen Pharell sau
Timberlake. Nu inteleg de ce se stramba in camera, in video-clipurile alea,
incercand sa para super bombe sexuale. Cand asta trebuie sa transpara fara
nici-un efort. Defapt nu trebuie, pentru ca nu asta vinzi. Cine mai cade in
plasa asta, a atractiei fortate?”.
Il intreb daca mai crede in necesitatea textelor, a versurilor, in lumea
actuala cinica si grabita. “De multe ori scriu
doar texte. Fara muzica. Nu stiu ce primeaza la mine. Cred ca textul. Ma doare
cand scriu vorbe. Parca sunt vehiculul unei alte sensibilitati. Poate sunt aici
ca sa exprim ce n-a apucat mama (sinucisa cand el avea 4 ani, n.a.). Sunt vocea
ei. Cu totii spunem tot felul de chestii dementiale in fiecare zi, si ele trec,
nu le noteaza nimeni. Pe mine astea ma inspira. O respiratie ingreunata, un
colt de strada in LA, clasa in care invatam…”
Il intreb ce mai
asculta. “Totul, spune, chestii de
tineret gen MGMT sau Death Cab for Cuties...Vad insa multe filme acum, ador
filmele. Tocmai am terminat de turnat unul: "Brown Punk”. 12 cantece din artisti diferiti,ale caror
cuvinte formeaza un scenariu...”
L-am intrebat
cu ce artist si-ar mai dori sa colaboreze, si ce zone muzicale sa mai
exploreze. De curand a compus si cantat cu Tom Waits, poetul damnat al
Americii, cu care recunoaste ca are enorm in comun. De la dezabuzare, la
urgenta de trai cat mai multe, si a face muzica. Are o multime de alte vise. Vrea
un album intreg cu PJ Harvey,
muziciana pe care o admira neconditionat. Isi doreste sa viziteze mai multe
locuri pe unde doar a trecut timp de cateva ore inaintea unui concert. Europa
de Est il fascineaza. Simte o gramada de noi albume fierbandu-i in stomac. Cum
zice el:”… I've got albums to make, I've
got souls to touch…”.
Ultimul sau
album redefineste atomosfera absolut seducatoare si cosmopolitana a lipsei lui
de radacini. “10 piese cu 10 stari diferite”, spune Tricky. “School Gates” este o
cantecel folk mai sumbru decat partea intunecata a Lunii, scris in amintirea
unei relatii hiper-colorate din prima sa adolescenta. Relatie din care astazi
supravietuieste o fiica de 23 de ani. Urmeaza primul cantec in care canta
singur:”Council Estate”, despre viata fara tata in cartierul
underground. Un cartier in care, spune
Tricky:”…Eram toti tratati la fel, albi
sau negri, pentru ca eram cu totii saraci. Oricum pe mine m-a crescut bunica,
care e alba, si am verisori de toate rasele. Am crescut ascultand Elvis si Bob
Dylan, si privind filmele de groaza ale bunicii, cele in alb-negru, clasicele.
“
Fragil
si barbat, interiorizat, inocent, dezabuzat si ireverentios, punk-rockerul Tricky
se intoarce.
